Diana Bişinicu a trecut prin momente cumplite în Italia! Vedeta a căzut în mijlocul străzii şi oamenii au vrut să cheme ambulanţa, însă ea a refuzat cu îndârjire.
Diana Bişinicu a fost plecată pentru câteva zile în Italia pentru a alege modele noi de verighete pentru clienţii ei. Vedeta a ieşit într-una din zile la cumpărături şi a păţit un accident care i-a tăiat răsuflarea. Artistei i-a fugit piciorul stâng, a căzut din picioare în plină stradă. Trecătorii i-au sărit în ajutor şi chiar au vrut să cheme ambulanţa, dar Diana a refuzat de teamă să nu rămână internată acolo.
„Am fost în Italia. Merg luna la producătorul nostru de verighete. Problema este că după ce am ales verighetele mergeam spre hotel şi am văzut un hipermarket. Mama îmi zisese să îi iau nişte roşii uscate. Zic, hai să mă duc să îi iau mamei. La un moment dat, între plăcile de gresie era un şanţ, neacoperit. Problema mare la mine e că am hernie de disc la coloană şi la piciorul stâng, uneori, îmi fuge din încheietură. Fix în momentul acela, când am călcat în canalul acela, mi s-a deplasat piciorul din încheietură şi mi s-a şi blocat piciorul stâng. Am căzut direct în faţă pe genunchiul drept. Mi-au căzut toate din braţe. Am început să plâng, efectiv nu mai puteam. Oamenii au vrut să cheme ambulanţa. Nu am vrut pentru că mi-era teamă că mă opresc acolo. Am stat o oră cu gheaţă la genunchi, s-au învineţit. Până la urmă am ajuns la spital, mi-au dat antiinflamatoare, mi-au făcut radiografii”, a povestit Diana Bişinicu.